Comparație Monastirea Argeșului

Opera „Miorița” a fost culeasă de Alecu Russo de la niște păstori din munții Vrancei, iar apoi a fost publicată într-o culegere intitulată „Poezii poporale. Balade. (Cântece bătrânești)”, adunate de poetul Vasile Alecsandri într-o Antologie ce a fost publicată în anul 1852. „Miorița” zugrăvește mitul popular mioritic, referitor la concepția asupra morții. Aceasta este văzută ca o realitate acceptată asemenea unui eveniment firesc ce încheie existența umană. Moartea nu este privită ca un final definitiv, ci mai degrabă ca o trecere către o altă lume, o călătorie care trebuie însoțită de ritualuri specifice. Această idee face ca balada populară „Miorița” să fie considerată și un poem filosofic.

O altă operă cunoscută și sub numele „Monastirea Argeșului” este balada populară „Meșterul Manole” care a fost culeasă de Vasile Alecsandri în anul 1874. Tema baladei este cea a creației prin jertfa de sine. Acesta este unul dintre cele mai vechi mituri ale omenirii și a fost abordat sistematic în numeroase opere literare. De asemenea, creaț…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in