Apartenența la pașoptism

Îți va fi mult mai ușor să înțelegi direcția impusă de scriitorii pașoptiși și să demonstrezi că pastelul Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri este o operă care aparține perioade pașoptise după ce vei citi explicațiile oferite de către profesorii noștri pe această pagină.

„Prin recomandările lor, paṣoptiṣtii orientează literatura înspre romantism, curent literar ale cărui coordonate sunt identificabile ṣi în pastelul lui Alecsandri, prin tema abordată ṣi prin profunzimea sentimentelor transmise. Astfel, eul liric îṣi exprimă în mod direct sentimentele de melancolie ṣi amărăciune provocate de sosirea anotimpului necruţător. Prezenţa eului liric este resimţită la nivelul textului poetic prin intermediul formelor pronominale «noastre», «al nostru», la persoana I plural. Lirismul subiectiv sugerează implicarea afectivă a privitorului în creionarea peisajului din natură. Tot specifică romantismului este ṣi antiteza, procedeu utilizat de Alecsandri pentru a evidenţia contrastul dintre imaginea naturii în anotimpuri diferite: «Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită».”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in