Meșterul Manole de Vasile Alecsandri

Balada Meșterul Manole, cunoscută și sub denumirea de Monastirea Argeșului, este o baladă populară care aparține folclorului românesc și care a fost culeasă de Vasile Alecsandri și publicată în volumul „Poezii populare, balade (Cântice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri”, apărut în anul 1852.

Balada are ca punct de plecare superstiția potrivit căreia, pentru a rezista, înainte de orice construcție trebuie să fie jertfită o ființă, astfel că și tema este cea a creației prin jertfa de sine. Textul aduce laolaltă o serie de motive folclorice, printre cele mai importante fiind motivul zidirii, motivul surpării zidurilor și motivul conflictului feudal.

Totodată, balada Meșterul Manole prezintă apariția unui monument de arhitectură, întrucât este povestea ridicării mănăstirii de la Curtea de Argeș, zidită sub sub domnia lui Neagoe Basarab, între anii 1512 și 1517.

Te vei familiariza cu acest text și vei înțelege trăsăturile baladei populare după ce vei citi fiecare dintre eseurile care compun acest eBook. Fișa de lectură și rezumatul îți vor folosi pentru a-ți reaminti subiectul operei, în timp ce celelalte materiale te vor ajuta să scrii eseuri complexe.

Comentariul, rezumatul și caracterizarea aferente operei Meșterul Manole de Lucian Blaga le găsești la acest link.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Meșterul Manole de Vasile Alecsandri

[2]
Review-urile utilizatorilor
  • 09.03.2022
    Scris de Elev in clasa a 11-a
  • 03.12.2020
    Scris de Elev in clasa a 11-a