Lock

Argumentare pastel

Lock

Pastelul este o specie a genului liric în care se descrie un colț din natură, eul liric contemplând un peisaj față de care își exprimă anumite gânduri și sentimente. Termenul de „pastel” provine din domeniul picturii și a fost preluat de către poetul pașoptist Vasile Alecsandri pentru a pune bazele unei noi specii literare care creionează tablouri prin intermediul cuvintelor. Volumul reprezentativ este intitulat sugestiv „Pasteluri”, acesta oglindind imagini diverse din natură, surprinse în toate anotimpurile. Un exemplu relevant în acest sens este pastelul „Malul Siretului”, poezia întrunind trăsăturile specifice ale acestei specii literare.

În primul rând, putem spune că „Malul Siretului” este un pastel deoarece se descrie un colț din natură, spațiul conturat de poet fiind evidențiat încă de la început prin intermediul titlului. Aceasta din urmă anticipă conținutul textului poetic, mai exact, obiectul contemplației eului liric. Malul râului este admirat în decursul unei dimineți de vară, timpul fiind sugerat chiar din primul catren al pastelului prin sintagma „raza dimineții”. Mai mult, ca în orice pastel, și în „Malul Siretului” tema este natura. Astfel, textul liric este presărat cu o multitudine de elemente ale naturii terestre: „luncii”, „râul”, „malul”, „prundișul”, nelipsind nici referirile la natura cosmică: „raza”, „nour”....

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in