Apartenența la pașoptism

Perioada pașoptistă (1830-1860) este una dintre etapele fundamentale ale literaturii române, aceasta caracterizându-se printr-o mare efervescență culturală și prin promovarea specificului național. Pașoptismul se manifestă în preajma Revoluției de la 1848, fiind strâns legat de ideea emancipării și de afirmarea conștiinței naționale. Printre scriitorii care fac parte din generația pașoptistă se numără și Vasile Alecsandri, opera acestuia oglindind principiile specifice acestei perioade culturale. Relevant în acest sens este poemul „Malul Siretului”, acesta făcând parte din volumul intitulat sugestiv „Pasteluri”.

Încă de la început trebuie menționat faptul că, deși e publicat mai târziu, în perioada junimistă, pastelul „Malul Siretului”, alături de celelalte poeme din volum, ilustrează trăsăturile pașoptismului și respectă recomandările lui Mihail Kogălniceanu. Această perioadă culturală are la bază activitatea revistei „Dacia literară”, al cărei prim număr este publicat în 1940 de Mihail Kogălniceanu, îndrumătorul generației pașoptiste. Fidel recomandărilor pașoptiștilor, Alecsandri pune creația în slujba idealurilor naționale ale românilor, dorind cu ardoare Unirea Principatelor. El susține unirea în domeniul literar, cu alte cuvinte, crearea unei literaturi naționale, aceeași pentru toți românii, indiferent de granițe.

Viziunea despre lume a lui Alecsandri este modelată de principiile pașoptiste, ea fiind extrem de vizibilă la nivelul operei. Mentorul pașoptiștilor, Kogălniceanu, publică în „Dacia literară” articolul-program „Introducție” și sfătuiește scriitorii să pună bazele unei literaturi originale, care să promoveze specificul național, lăsând deoparte traducerile și imitațiile literare. În acest sens, Kogălniceanu ridică natura la un rang superior, ea devenind una dintre temele esențiale ale scriitorilor pașoptiști, alături de istorie și folclor....