Galbenul
„Istoria unui galben” este o povestire scrisă de Vasile Alecsandri și publicată pentru prima dată în anul 1844, în publicația „Foaie științifică și literară”. Inițial opera a apărut sub titlul „Istoria unui galben și a unei parale”, urmând ca, în anul 1857, cu ocazia publicării ei în volumul „Salba literară”, să fie luată decizia privind forma finală a titlului.
Povestirea are trei personaje: naratorul, un galben olandez și o para turcească. Într-o noapte, naratorul aude o discuție între cele două monede, iar povestirea dobândește aspectul unei fabule. Monedele împrumută însușiri umane și au personalități diametral opuse, galbenul reprezentând elementul masculin, iar paraua, pe cel feminin.
Începutul discuției celor două personaje este marcat de tendințe conflictuale, fiindcă galbenul, ban de aur, se consideră mai presus de paraua făcută din argint. Foarte arogant, el se simte jignit de asocierea cu paraua, deși există într-un context ...