Pastel

Citind acest eseu vei găsi toate argumentele de care ai nevoie pentru a putea demonstra că poezia Iarna de Vasile Alecsandri este un pastel. Profesorii noștri de limba și literatura română au inclus în acest material o definițe a pastelului literar, ți-au explicat semnificația titlului și au scos în evidență tema pastelului Iarna de Vasile Alecsandri. De asemenea, tot aici vei găsi o interpretare a celor patru strofe care compun pastelul.

„Pastelul conține o multitudine de imagini artistice realizate cu ajutorul figurilor de stil. Prin aceste procedee artistice regăsite în descrierea poetică, eul liric își exprimă în mod direct sentimentele, trăirile și gândurile. Astfel, primul tablou prezintă un spațiu vast, impunător, cuprins de omăt și relativ amenințător («cumplita iarnă»), în timp ce al doilea tablou descrie același spațiu scăldat în lumina soarelui. Iarna devine un element neutru, fiind, de fapt, obiectul percepției noastre, caracterizată de albul unei pagini goale pe care starea de spirit a omului o umple cu propriile interpretări. (...) Personificarea iernii («cumplita») sugerează paralelismul dintre anotimpul hibernal și starea de spirit a oamenilor, idee reluată pe parcursul operei. Personificată, iarna face conexiunea între planul terestru și cel cosmic, trimițând omătul pe pământ.”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in