Momentele subiectului

„Chirița în provinție” a fost publicată pentru prima oară în anul 1852, fiind cea de-a doua piesă de teatru aparținând ciclului de comedii intitulat „Chirițele”. Acest ciclu se compune din patru piese: „Chirița în Iași”, „Chirița în provinție”, „Cucoana Chirița în voiaj” (subintitulată „cânticel comic”) și „Chirița în balon”. 

Expozițiune

Acțiunea piesei este organizată în momente ale subiectului, iar textul este împărțit în două acte. Spectatorul (sau cititorul, după caz) face cunoștință cu locul, timpul și personajele operei în expozițiune. Astfel, la moșia Chiriţei din Bârzoieni, după evenimentele de la 1848, se aspiră la traiul și manierele franțuzești, ceea ce duce la căderea în ridicol a personajelor. Chirița, ale cărei două fete erau deja căsătorite, are grijă de mezinul familiei, Guliță. El are numai paisprezece ani și studiază franceza cu „monsiu Șarlă” („Charles”), având pretenții la o educație aleasă, deși era răsfățat și nu prea isteț. Chirița dorea să-l vadă pe Guliță însurat cu Luluța, pupila ei. Fata era orfană, dar urma să moște...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in