Eseu

„Chirița în provinție” face parte din categoria operelor dramatice pe care trebuie să le cunoști foarte bine, întrucât pot apărea în cadrul subiectelor de examen. În eseul următor am sintetizat cunoștințele de care vei avea nevoie pentru a-ți mări șansele de reușită la examenul de Bacalaureat. Textul cuprinde, după cum urmează: date despre operă, semnificația titlului, tema operei, sursele comicului, apartenența la genul dramatic.

Vasile Alecsandri, importantă personalitate pașoptistă, este binecunoscut pentru comediile sale, care se concentrează asupra unui singur caracter. Ciclul de comedii intitulat „Chiriţele” se compune din patru piese: „Chiriţa în Iaşi”, „Chiriţa în provinţie”, „Cucoana Chiriţa în voiaj” (subintitulată „cânticel comic”) şi „Chiriţa în balon”. „Chirița în provinție” a fost publicată pentru prima oară în anul 1852 și reprezintă continuarea primei părți.

Titlul piesei are un ton ușor ironic, ilustrând statutul personajului principal, și anume, acela de provincială. Mențiunea acestei realități sugerează snobismul eroinei, nemulțumită de această situaţie, pe care o respinge cu toate puterile. Astfel, aflată în mediul său de proveniență, Chirița se străduiește din răsputeri să impună în provincie moda orăşenească, fie ea de la Iaşi sau de la Paris.

Tema operei ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in