Rezumat

Vasile Alecsandri a fost unul dintre scriitorii români cei mai de seamă, remarcându-se în perioada pașoptistă prin lirica sa marcată de pasteluri și prin dramele satirice, dar și prin celebrul personaj, Chirița. Opera „Călătorie în Africa” reprezintă un jurnal de călătorie pe care autorul l-a scris pentru fratele său, după cum acesta destăinuie în incipit: „De aceea preocuparea mea cea mai necontenită este de a-ți scrie din toate colțurile pământului unde mă aflu, pentru ca să-ți dau semn de viață și să te îndemn a fi liniștit în privirea mea”. Totul a început la Gibraltar în anul 1853. După o scurtă introducere care lămurește scopul acestei scrieri, opera este împărțită în patru capitole reprezentând destinațiile de călătorie. 

Primul capitol, „Tovarășul meu de drum” îl prezintă pe protagonist la Biariț, un oraș de pe golful Gasconia. Naratorul descrie aici priveliștea minunată a oceanului Pacific din camera sa și povestește cum, înotând departe de mal, s-a ciocnit cu un alt înotător. Îndreptându-se apoi ambii spre mal, au intrat în vorbă, iar englezul s-a oferit să-l însoțească în călătoria pe care urma să o facă. 

Capitolul următor, „Malposta”, prezintă întâlnirea după trei zile a celor doi călători și începutul drumului lor împreună. Planurile lor cuprindeau vizite în Franța și Spania. Protagonistul l-a întâlnit după cele trei zile pe englez în locul stabilit. Au creat împreună un itinerariu care cuprindea părți din Italia, Franța Spania. Așadar, cei doi călători au ales malposta ca mijloc de călătorie și au pornit la drum. Naratorul descrie foarte frumos panorama Pirineilor și priveliștile romantice ale castelelor văzute din depărtarea șoselei. Pe drum, ei au început să vorbească și să se cunoască mai bine. Astfel, protagonistul s-a prezentat drept poet, iar englezul a mărturisit că obișnuiește să cânte la trâmbiță, de când suferea de splin. Naratorul a povestit una dintre întâmplările petrecute în timpul călătoriei sale în Asia, cum i-a cunoscut...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in