Călătorie în Africa de Vasile Alecsandri
Opera Călătorie în Africa de Vasile Alecsandri face parte din colecția de proză a autorului și are forma unui jurnal de călătorie. Aceasta a fost publicată pentru întâia oară în anul 1874, în revista „Convorbiri literare”, iar ulterior a fost inclusă și în volumul intitulat „Proză”, însă primele însemnări datează din anul 1853.
Opera surprinde tema călătoriei într-o scriere inspirată din trăirile reale ale autorului. Aceasta este, de fapt, un jurnal de călătorie dedicat de către autor fratelui său, Iancu Alecsandri. Textul a fost redactat în câteva etape relativ îndepărtate ca timp și a fost structurat în patru capitole intitulate astfel: „Tovarășul meu de drum”, „Malposta”, „Tuluza, Nima, Marsilia”, „Pe mare”. Opera surprinde o parte dintre călătoriile, memoriile și jurnalele literare ale scriitorului, fapt ce o încadrează în categoria prozei memorialistice.
Rezumatul pe care ți-l pune la dispoziție echipa Liceunet conține cele mai relevante detalii despre acest text, fiindu-ți astfel de folos pentru o mai bună înțelegere a operei.