Comentariu

Introducere

În orice introducere a unui eseu sau comentariu despre „Cuvinte stricate” trebuie să menționezi date generale despre această operă, printre care ṣi situarea acesteia în cadrul volumului de versuri în care a fost publicată pentru prima dată. Reține faptul că o introducere corespunzătoare va convinge de la bun început profesorul corector de calitatea eseului/comentariului tău.

Exemplu

Poezia „Cuvinte stricate” a fost publicată pentru prima dată în volumul intitulat „Mărțișoare”, apărut în anul 1936. Opera este o artă poetică modernă, întrucât înfățișează concepția artistului despre procesul de creație, precum și despre sensul artei. Astfel, Arghezi pledează pentru recunoașterea valorii poetice a unor cuvinte despre care se consideră că sunt lipsite de potențial estetic.

Semnificaţia titlului

În ceea ce privește titlul poeziei „Cuvinte stricate” trebuie să menționezi detalii legate de simbolistica acestuia. El nu a fost ales la întâmplare, ci are o deosebită semnificație, oferind o perspectivă originală asupra condiției poetului și a artistului în general. Fiecare cuvânt ce formează titlul unei opere literare este important și trebuie analizat!

Exemplu

Compus, din punct de vedere morfologic, dintr-un substantiv comun („cuvinte”) și un adjectiv provenit din verb la participiu („stricate”), titlul poeziei face referire la refuzul cuvintelor banale, considerate de către majoritatea oamenilor a fi „frumoase”. Astfel, Arghezi, un promotor al esteticii urâtului în poezia românească, își declară predilecția pentru exprimarea originală, precum și pentru valorificarea „frumosului” din cuvintele aparent „stricate”.

Tema

O analiză completă a oricărui text literar conține în mod obligatoriu informații referitoare la tema reflectată în cadrul lucrării analizate. Este important să menționezi faptul că, în cazul poeziei „Cuvinte stricate”, avem de-a face cu o artă poetică, astfel încât procesul de creație și condiția artistului sunt cele două teme principale.

Exemplu

Întrucât poezia „Cuvinte stricate” este o artă poetică, tema acesteia este creația, alături de rolul poetului în procesul creativ. Astfel, artistul devine un promotor și protector al valorii estetice a cuvintelor necon

...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in