Cheile de Tudor Arghezi
Cheile este una dintre povestirile semnate de Tudor Arghezi și incluse în volumul „Cartea cu jucării”, publicat pentru întâia oară în anul 1931. Volumul însumează o serie de scrieri pentru cei mici în care autorul prezintă năzbâtiile copiilor lui.
Personajele principale ale acestei opere sunt Mitzura și Baruțu, copiii din cea de-a doua căsătorie a scriitorului. Curioși din fire, aceștia doresc să afle ce se ascunde în dulapurile la care aveau acces doar părinții, însă sfârșesc prin a doborî mobila, ba chiar se aleg cu vânătăi și zgârieturi. Pentru a le da o lecție, părinții organizează o „judecată” la care ia parte toată familia, inclusiv animalele din gospodărie, iar cei mici primesc „pedeapsa” de a prelua sarcinile părinților.
Echipa Liceunet ți-a pregătit un rezumat al acestui text, iar lecturarea lui te va ajuta să înțelegi mai bine mesajul și să scrii eseuri complexe.