Adolf Hitler

Adolf Hitler este o personalitate controversată a secolului al XX-lea, de figura sa fiind legată moartea a milioane de evrei și țigani, fiind un aprig susținător al luptei de rasă. De la un simplu tânăr născut pe teritoriul Austriei, acesta ajunge cel mai puternic om al Germaniei, transformând-o pe aceasta după înfrângerea suferită în Primul Război Mondial, într-o putere de temut a Europei, prin intermediul unei dictaturi monopartide, bazată pe ideologia totalitaristă a național-socialismului. Hitler a fost cel care a inițiat numeroase crime împotriva umanității, promovând planurile antisemite și rasiste, acționând împotriva exterminării evreilor și a altor „indezirabili” ai Europei, cum îi numea el pe țigani.

Viitorul conducător al Germaniei naziste s-a născut în Braunau am Inn, într-o familie cu șase copii. A absolvit instituții precum Volksschule și a luat lecții de muzică, remarcându-se în corul bisericesc. Ura pe care Hitler avea să o promoveze la maturitate este rezultatul atitudinii avute de tatăl său, care a ignorat visurile tânărului Hitler, dorind ca acesta să îl urmeze în carieră. Tânărul care se visa artist este înscrist astfel la Realschule, iar despre acest episod Hitler a făcut mărturisiri în cartea sa unde a vorbit despre această perioadă a vieți...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in