Relieful carstic

Relieful carstic constituie un tip aparte de relief, iar cea mai cunoscută formă rezultată în cadrul acestuia este reprezentată de peșteri.

Accesând acest material, vei afla prin ce se caracterizează relieful carstic și care sunt formele sale specifice. De asemenea, vom identifica împreună arealele unde relieful carstic este întâlnit cel mai frecvent. Toate aceste informații interesante sunt însoțite de imagini și scheme, care te vor ajuta să aprofundezi detaliile prezentate de profesorii noștri de geografie.

Relieful carstic a luat naștere prin intermediul unor procese fizice şi chimice. În general, este vorba despre procesul numit dizolvare. Astfel, fenomenul are loc în prezența apei încărcată cu o cantitate însemnată de dioxid de carbon (CO2) și pe un substrat geologic alcătuit din roci foarte solubile, precum calcarele, dolomitele, sarea, ghipsul etc. 

Formele rezultate sunt foarte variate și pot fi împărțite în:

  • forme de suprafaţă: lapiezuri, doline, uvale, polii, chei, ponoare, poduri naturale etc.; 
  • forme de adâncime: peşteri, avene (au aspectul unor puțuri verticale), speleoteme (domuri, stalactite, stalagmite).

Lapiezul se prezintă, în general, ca un canal, mai scurt sau mai lung, care este mărginit de niște crește abrupte sau aplatizate. El mai poate avea și o formă ovală sau circulară și, de obicei, are o adâncime mică.

Lupin / CC BY-SA 3.0 / Lapiezuri în Marea Britanie (Malham Cove)

Dolinele sunt ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in