Sesiunea august (rezervă)
Iată cum au fost structurate subiectele:
Subiectul I - un fragment din textul „Amintiri despre Ion Minulescu”, scris de Mioara Minulescu, iar pe baza acestuia 6 cerințe printre care și aceea de a redacta un text de minimum 150 de cuvinte, în care să se argumenteze dacă exteriorizarea sentimentelor este sau nu o condiție a stabilității unei relații.
Subiectul II - un fragment din textul „Conu Leonida față cu reacțiunea” de I. L. Caragiale și redactarea unui text în care să se explice rolul notațiilor autorului.
Subiectul III - redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată (profil real) sau relația dintre două personaje dintr-o nuvelă studiată (profil uman).
Subiectul I
Citește fragmentul din textul „Amintiri despre Ion Minulescu”, scris de Mioara Minulescu.
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței făceau mult haz. 6 puncte
2. Menționează pe cine numea Ion Minulescu fetele mele. 6 puncte
3. Precizează un fapt pentru care Ion Minulescu și soția sa erau percepuți de societate ca nefiind cuplul ideal, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care Ion Minulescu era considerat un „bărbat cu succes”. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură morală a mamei, care se desprinde din textul dat. 6 puncte
Răspuns:
1. În text, expresia „făceau mult haz” este...