Fronda în literatura interbelică

Termenul „frondă” denumește o opunere rebelă față de o realitate anume, alături de  exprimarea deschisă a nemulțumirii, atitudine bazată, de obicei, pe motive ori interese personale. În literatura română din perioada interbelică se observă o tendință de emancipare de sub influența direcției dominante (cea tradiționalistă) de la vremea respectivă. La începutul secolului al XX-lea se dorea, așadar, sincronizarea cu ideile europene. Literatura română era caracterizată pe atunci de ruralism și autohtonism, însoțite de idilism și paseism semănătorist și poporanist. Acestora li se opune noua sensibilitate a simbolismului.

Odată cu începerea, precum și cu încheierea războiului, mișcarea a luat amploare, devenind mai puternică și mai provocatoare. Intenția era aceea de a șoca gustul comun spre o „deparazitare” a creierului consumatorului de artă.
Prima fază a mișcării de avangardă se caracterizează prin tendințe și atitudini nihiliste, iconoclaste. Cu toate acestea, ea s-a orientat treptat către o formă mai constructivă și moderată, susținută de programe estetice care aveau ca scop impunerea noii viziuni asupra artei ca întreg, nu doar a literaturii. Manifestul artistic a reprezentat cea mai comună și eficientă modalitate de exprimare a acestor idei.

Principalele momente și forme de manifestare ale mișcării de avangardă în literatura română

Începuturile avangardei artistice europene au avut...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in