Modele epice în romanul interbelic

Un „model epic” desemnează procedeul prin care viziunea asupra realității dobândește expresie ficțională, putând servi drept punct de plecare și de referință ale creației, prin prestigiul valorii.

Accesând capitolul Modele epice în romanul interbelic vei afla care sunt cele mai semnificative informații pe care trebuie să le precizezi atunci când scrii un studiu de caz referitor la această temă. Citind capitolul Modele epice în romanul interbelic vei afla care sunt cele două modele frecvent menționate în dezbaterile referitoare la roman.

Iată o scurtă prezentare a capitolului Modele epice în romanul interbelic:

„În perioada interbelică, dezbaterile referitoare la roman au fost dominate de două modele epice esențiale: 

  1. Modelul proustian

Acesta a fost teoretizat de Camil Petrescu în eseul «Noua structură și opera lui Marcel Proust». Petrescu susține teoria sincronizării structurale a literaturii cu filosofia și știința epocii. Acesta afirmă că schimbarea esențială produsă în știință și filosofie se reflectă în domeniul artistic sub forma unei noi structuri, dominate de subiectivitate.

  1. Modelul balzacian

Acest model a fost teoretizat de către George Călinescu în eseul «Câteva cuvinte despre roman». Călinescu remarcă dezinteresul cititorului român față de romanul autohton, motivându-l prin lipsa de modernitate a vieții reflectate de aceste opere. Definit drept «expresia directă a vieții», romanul românesc se distanța considerabil de experiența cititorilor săi. Călinescu se pronunță împotriva psihologizării excesive și a citadinizării literaturii, excluzând caracterul analitic al romanului modern.”

 

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in