Dimensiunea religioasă a existenței

Religia este un ansamblu de credințe, practici, dogme și ritualuri care definesc raportul omului cu divinitatea. În funcție de credința pe care o adoptăm, cu toții facem parte dintr-o anumită comunitate de tip spiritual și moral. Astfel, ne simțim înțeleși, mai puțin singuri, iar sentimentul religios este întărit prin împărtășirea sa cu ceilalți.

Dimensiunea religioasă a existenței umane a preocupat, de-a lungul timpului oameni de știință, folosofi, scriitori, artiști. Aceștia au meditat îndelung la existența forțelor divine, precum și la posibilitatea cunoașterii acestora de către ființa umană, spre descoperirea adevărului. Desigur, nu toți acești cercetători ai religiei cad de acord asupra tuturor problematicilor care îi preocupă. Mircea Eliade a studiat religiile lumii întreaga sa viață, elaborând și o lucrare pentru care este cunoscut în lumea întreagă: „Istoria ideilor și credințelor religioase”. Eliade considera că omul religios crede în existența unei realități absolute, definite de către el drept „sacrul”. Sacrul transcende lumea perceptibilă de către om, care este, la rândul lui, asigurat de originea sacră a existenței umane. Numai prin religie, omul poate intra în legătură cu divinitatea, față de care acesta percepe o dependență, întrucât existența este creația divinității însăși. În percepția omului religios, zeii au creat omul și lumea, iar eroii civilizatori au contribuit la desăvârșirea acesteia. Istoria acestor procese este păstrată în cadrul miturilor, explorate de către Eliade și în cadrul literaturii sale.

Ființa religioasă nu are, însă, o poziție fixă în viziunea lui Eliade. Poziția acesteia este oscilantă, întrucât omul religios se situează alternativ în spațiul sacru și cel profan ori de câte ori trece prin marile momente ex...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in