Arta portretului și a narațiunii în operele cronicarilor moldoveni

Începând cu secolul al XVII-lea, în cultură românească se observă o detașare treptată de influența Bisericii. Atât în Moldova, cât și în Muntenia actul de cultură nu mai ține exclusiv de activitatea preoților și a mitropoliților. Astfel, apare un nou tip de cărturar instruit, cunoscător al mai multor limbi străine și investit cu funcții importante în stat, ceea ce îi permite să călătorească în străinătate de unde vine cu idei inovatoare.

Acest nou tip de cărturar se va reflectă în activitatea cărturarilor moldoveni și munteni care încearcă să recupereze trecutul nostru istoric și să demonstreze unitatea de limba și de neam a românilor de pretutindeni. Cronicarii au fost creatorii letopisețelor, scrieri cu caracter istoric în care sunt prezentate evenimentele în ordine cronologică.

Primele letopisețe au fost redactate în limba slavonă și cuprind istoria Moldovei de la întemeiere până în secolul al XV-lea. Cei mai importanți autori de letopisețe, scrise de data această în limba română, au fost cronicarii moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce. Ei au încercat să respecte adevărul istoric fiind conștienți de importantă muncii lor și de influență pe care acesta o va avea asupra generațiilor viitoare.

Datorită vieții materiale lipsite de griji, Grigore Ureche își îndreaptă atenția către conceperea primei opere istoriografice românești, „Letopisețul Țării Moldovei”, redactat în perioada 1642-1647, rămas neterminat din cauza morții sale. În letopiseț sunt cuprinse evenimente petrecute între anii 1359 (anul fondării statului Moldova prin descălecatul lui Dragoș din Maramureș în nordul provinciei) – 1594 (a două domnie a lui Aaron Vodă).

Miron Costin a dorit să continue letopisețul lui Ureche. El prezintă în „Letopisețul Țării Moldovei de la Aaron Vodă încoace” evenimentele petrecute după anul 1595, anul în care se oprise cronica lui Ureche. Intenția acestuia a fost să înfățișeze istoria Moldovei de la începuturi până în zilele sale.

Spre sfârșitul vieții, în 1733, Ion Neculce se apucă de redactat „Letopisețul Țării Moldovei” continuând munca lui Miron Costin. El cuprinde evenimente petrecute între anii 1661-1743, o perioada tulbure din istoria Moldovei dominată de intrigi, războaie interne și începutul domniilor fanariote. Deși letopisețele sunt scrieri istoriografice, au și o valoare artistică prin portretizarea unor domni, prin nararea unor scene din viață, prin subiectivitatea relatării, prin consemnarea unor evenimente trăite (în cazul lui Ion Neculce), etc.

În operele cronicarilor poate fi observată o tendința interesantă referitoare la felul în care se realizează descrierile, acestea având ca prima formă portretul.

Astfel, portretele lui Grigore Ureche sunt un tip clasic: anunță trăsăturile fizice (dar câteodată sare peste ele), apoi trăsăturile morale și faptele care le justifică. Cele mai reușite sunt portretele lui Ștefan cel Mare, Bogdan Vodă, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu. Despre portretul lui Ștefan cel Mare s-a spus că este „cel mai clasic din literatură veche” (N.Cartojan). Metoda lui Ureche cons...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in