Versuri

Vioarele tăcură. O, notă cea din urmă

Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite,

Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă

Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

 

Arcușurile albe în noaptea solitară

Stătură: triste paseri cu aripile întinse,

Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară,

Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse!

 

Și degetele fine, în umbră sclipitoare

Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate

Pe flaute de aur în seri de evocare

A imnurilor triste din templele uitate.

 

Murise însă cântul de veche voluptate,

Și triste și stinghere vioarele părură

În noaptea-ntunecată de grea singurătate

Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură....

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in