Ștefan Octavian Iosif

Ștefan Octavian Iosif a fost poet român și unul dintre fondatorii Societății Scriitorilor Români.

Ștefan Octavian Iosif | Opera

• Versuri (1897)
• Patriarhale (1901)
• Romanțe din Heine (1901)
• Poezii (1902)
• Din zile mari (1905)
• Credințe (1905)
• Cântece (1912)

Ștefan Octavian Iosif | Date despre autor

Ștefan Octavian Iosif s-a născut în data de 11 octombrie 1875, la Brașov. Tată său a fost profesor de germană și director al școlii gimnaziale din Scheii Brașovului, iar mama fiică de preot. Studiile gimnaziale le-a făcut la Brașov, iar 1889 se mută cu familia Sibiu șl este înscris la liceul maghiar.

Prima poezie o publică în anul 1888, în culegerea „Povești ardelenești”, iar în anul 1890 scrie versuri melancolice, schițe și începe o dramă istorică, dar nu reușește să o termine. Un an mai târziu, împreună cu colegii, înființează o societate literară la ale cărei întâlniri erau citite operele celor mai importanți scriitori români, în principal ale lui Eminescu.

Tot în 1891 familia se mută la Turnu Măgurele, iar Ștefan Octavian Iosif este înscris la liceul „Lumina” din București, iar un an mai târziu la liceul „Gheorghe Lazăr”. Tot în această perioadă scrie poezia „Izvorul” și publică versuri i proză în ziarul „Adevărul”. În anul 1893 se mută la liceul „Matei Basarab” pentru clasa a VI-a a liceului și colaborează cu revista „Viața”, condusă de Alexandru Vlahuță și Vasile Alexandrescu Urechia.

Finalizează liceul în anul 1895 și se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, însă nu participă la cursuri. În anul 1896 se angajează pe postul de copist la Ministerul Domeniilor, iar apoi devine secretar pentru Caragiale. Tot în acest an publică prima carte de traduceri, intitulată „Apostolul și alte poezii”.

În anul 1900, perioadă în care se afla la Paris, se dedică scrisului trimițând în țară texte pentru reviste precum „Convorbiri literare”, „Pagini literare” și „Curierul literar”. Un an mai târziu devine colaborator al revistei „Sămănătorul” și publică volumul „Romanțe și cântece” și cartea „Patriahale”.În anul 1902 Alexandru Vlahuță și George Coșbuc se retrag din fruntea revistei „Sămănătorul”, iar conducerea este preluată de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel, între cei doi legându-se și o colaborare.

În anul 1904 se căsătorește cu Natalia Negru, iar un an mai târziu se naște fiica Corina, cea care îl inspiră în scrierea cântecelor de leagăn. În anul 1906 publică volumul de poezii „Credințe”, pentru care primește premiul Academiei Române. În anul 1907, inspirat de răscoala țărănească, scrie și publică poezia „Rugăciune”. În anul 1910 colaborarea cu Dimitrie Anghel ia sfârșit ca urmare a faptului că între acesta și Natalia Negru se produce o apropiere sentimentală, iar acest fapt duce și la divorțul lui Ștefan Octavian Iosif.

Se stinge din viață în data de 22 iunie anul 1913 și este înmormântat în cimitirul Bellu din București.