Alexandru Ioan Cuza

Alegerea lui Cuza ca domn în două principate

Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România, imaginea sa fiind legată în conștiința poporului de realizarea Micii Uniri din 1859. Personalitatea sa a fost marcată de lupta acerbă dusă în timpul revoluției pașoptiste, cât și de eforturile ulterioare pentru  realizarea unui obiectiv național - unirea.

Având origini fanariote, Cuza primește o educație europeană, devenind ofițer în armata moldovenească, iar ulterior dobândind rangul de colonel. În timpul primului ministru Alexandru Ghica, ocupă funcția de ministru de război al Moldovei și reprezentant al Galațiului în divanul ad-hoc de la Iași. Fiind o figură proeminentă în politica de la acea dată și susținând cu tărie unirea Moldovei cu Țara Românească,  a fost nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, în defavoarea unui prinț străin, în favoarea căreia se pronunțaseră românii în cadrul rezoluțiilor pentru adunările ad-hoc. Astfel, profitându-se de o ambiguitate din textul Convenției de la Paris, care nu menționa că cei doi domni trebuie să fie persoane diferite, mișcarea unionistă acționează în sensul alegerii lui Cuza ca domn în ambele principate. Pe 5 ianuarie 1859 este ales ca domn în Moldova, iar pe 24 ianuarie 1859 este ales și în Țara Românească, realizându-se astfel unirea formală a celor două principate românești. Totuși, trebuie recunoscut faptul că unirea în fapt a fost un îndelungat și complex proces bazat pe legăturile...