Constituirea și consolidarea statului român modern
Fragment din eseul despre statul român modern:
Constituirea statului român modern reprezintă unul dintre marile obiective naționale ale românilor, pentru care aceștia au dus o luptă constantă și pe care au reușit să-l realizeze exploatând întreg contextul internațional. Statul național a fost un obiectiv amplu dezbătut de-a lungul timpului, încă din secolul al XVIII-lea, când boierii români elaborau proiecte politice și memorii înaintate Marilor Puteri, care se întruneau pentru realizarea divergențelor întâlnite pe scena internațională.
Românii profită de situația dintre Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman și Imperiul Țarist pentru a putea realiza statul național, astfel încât, în contextul „chestiunii orientale”, unirea românilor ajunge să devină o problemă discutată la nivel internațional de către Marile Puteri, printre care românii găsesc și susținătoare. Astfel, întrucât germanii și italienii aveau același obiectiv, crearea statului național, Sardinia și Prusia se numără printre susținătoarele constante ale unirii Principatelor Române.
Încă din secolul al XVIII-lea, boierii nemulțumiți au reacționat față de regimul fanariot, în sensul elaborării unor memorii, unele dintre acestea având caracter radical. Adresate marilor puteri creștine, dar și Imperiului Otoman, acestea solicitau printre altele, unirea Moldovei cu Țara Românească sub garanția puterilor creștine, dar și revenirea la domniile pământene. Un astfel de memoriu este cel înaintat în 1791 de către boierii pământeni marilor puteri internaționale. Astfel, invocând mai vechiile capitulații, memoriile elaborate au un caracter radical, boierii dorind limitarea puterii otomane, unirea și chiar independența.
...
Citește în continuare eseul privind statul român modern!