Caracteristicile statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea

Fragment din Eseul despre România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea

Secolul al XX-lea a reprezentat o perioadă importantă pentru majoritatea țărilor europene, perioadă marcată de încercarea de emancipare a statelor aflate sub suzeranitatea  Imperiului Otoman și a celui Habsburgic. Proiectat de către marii gânditori ai secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea , statul român modern va deveni o realitate instituțională începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin alegerea lui Cuza ca domn atât în Moldova, cât și în Țara Românească, realizându-se astfel unul din marile idealuri naționale ale românilor.

...

După obținerea independenței, românii acționează în vederea realizării ultimului și celui mai mare ideal național – desăvârșirea unității statale. În acest sens, oamenii politici ai vremii, angrenează România în Primul Război Mondial alături de Antanta, care se obligase să recunoască drepturile României asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei. La sfârșitul Primului Război Mondial, România se află de partea învingătorilor, fapt care a facilitat realizarea unirii. Pe de altă parte, un rol important l-a avut și afirmarea principiului autodeterminării popoarelor (dreptul fiecărui popor de a-și decide singur soarta) și principiului naționalităților.

România Mare s-a realizat prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Unirea Basarabiei s-a realizat la data de 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țarii a proclamat în majoritate și în prezența primului-ministru român, Alexandru Marghiloman, unirea cu România. 

Unirea Bucovinei cu România s-a concretizat pe 15 noiembrie/28 noiembrie 1918 când, la Cernăuți, este convocat Congresul General al Bucovinei (format din români și minorități). Congresul este prezidat de Iancu Flondor și se votează în unanimitate și necondiționat unirea cu România. 

În ceea ce privește Transilvania, la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 are loc Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, prezidată de Gheorghe Pop de Băsești. La această adunare participă peste 100 000 de oameni și 1228 de delegați aleși, reprezentând 80 de orașe și 5000 de sate. Rezoluția unirii (formată din 9 articole) este citită de Vasile Goldiș și proclamă chiar din primul articol unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și Crișanei cu România. Declarația de unire este aprobată în unanimitate.

Așadar, trei acțiuni prin care s-a constituit România Mare la începutul secolului al XX-lea sunt unirea Basarabiei, unirea Bucovinei și unirea Transilvaniei cu România.

În prima jumătate a secolului al XX-lea România evoluează de la democrație la autoritarism. Consider că practicile politice democratice au avut un rol esențial în evoluția României pe parcursul primei jumătăți a secolului al XX-lea,  fiind adoptată Constituția din 1923, menită a reglementa noile realități politice, teritoriale, etnice, economice, sociale. Argument în acest sens este reglementarea în noua Constituție a situației minorităților. Astfel se prevăd drepturile și libertățile cetățenești și drepturile minorităților sunt definite în conformitate cu tratatele de pace (1919-1920), în mai multe articole precizându-se „fără deosebire de origine etnică, limbă și religie”.

...