Sesiunea august rezerva | Bacalaureat Romana 2021

Te numeri printre elevii care au primit subiectul de rezervă la sesiunea din data de 16 august 2021 din cadrul examenului de Bacalaureat la limba română? Poți verifica dacă ai dat răspunsurile corecte cu ajutorul variantei de rezolvare pe care ți-o pune la dispoziție echipa Liceunet.

Subiectul I a fost format dintr-un fragment din textul „Cum am devenit scriitor, în volumul Evocări și aspecte literare” de Cezar Petrescu, iar pe baza acestuia au fost formulate mai multe cerințe, printre care și aceea de a redacta un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă este necesară sau nu îndrumarea lecturii copiilor de către adulți.

La subiectul II cerința a fost de a comenta textul „Melancolie” de Lucian Blaga, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, in vreme ce subiectul al III-lea a avut cerința de a scrie un eseu în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text aparținând lui aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui G. Călinescu.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Sesiunea august rezerva | Bacalaureat Romana 2021

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.