Sesiunea august | Bacalaureat Română 2020

Ai susținut sesiunea de toamnă a Bacalaureatului la limba română, care s-a desfășurat în în data de 24 august 2020, și vrei să afli cum te-ai descurcat? Liceunet îți pune la dispoziție o variantă de rezolvare a celor trei subiecte.

În plus, dacă te numeri printre elevii care se pregătesc pentru sesiunile viitoare ale Bacalaureatului la limba română, materialul aceste îți va fi de mare ajutor. Îți recomandăm să rezolvi singur subiectele, iar apoi să consulți rezolvarea pusă la dispoziție de profesorii noștri, iar astfel să verifici care este nivelul tău de pregătire.

Subiectul I a fost format dintr-un fragment din textul „Expedițiunea antarctică belgiană” de Emil Racoviță, iar pe baza acestuia au fost formulate mai multe cerințe, printre care și aceea de a redacta un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă omul poate sau nu să înfrunte fenomenele naturii. 

Cerința celui de al doilea subiect a fost aceea de a prezenta rolul notațiilor autorului în fragmentul din textul „Schimbarea la față” de G. M. Zamfirescu.

Ultimul subiect a avut ca cerință redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să se prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată (profil uman) sau particularitățile ale unei nuvele studiate (profil real). 

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Sesiunea august | Bacalaureat Română 2020

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.