Sesiunea august | Bacalaureat Română 2019

Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat pentru anul 2019 s-a desfășurat în data de 21 august, iar profesorii Liceunet îți pun la dispoziție o variantă de rezolvare a subiectelor. Astfel, fie ca ești unul dintre cei care au susținut examenul și vrei să verifici dacă ai dat răspunsurile corecte, fie că vrei să exersezi pentru următoarele sesiuni ale Bacalaureatului, rezolvările de aici te vor ajuta.

Primele două subiecte au fost identice pentru cele două profiluri, singura diferențiere făcându-se la subiectul III. Atât elevii de la uman, cât și cei de la real au primit de scris câte un eseu despre unul dintre textele lui Liviu Rebreanu sau George Călinescu, deosebirea fiind că unii au avut de prezentat particularitățile de construcție a unui personaj, iar ceilalți particularitățile textului narativ. Cerințele subiectului I au fost formulate pe baza unui fragment din textul „Jurnal intim” de Marin Preda, iar la subiectul II pe baza poeziei „Amurg” de Vasile Voiculescu.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Sesiunea august | Bacalaureat Română 2019

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.