Imperiul Țarist

Citește aici informații cheie din istoria imperiului Rus sau Țarist!

Fragment din ghid despre Rusia imperială:

Participarea Imperiului Rus la Primul Război Mondial

La începutul Primului Război Mondial (1914-1918), în urma asasinării arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, Imperiul Rus este primul care își mobilizează forțele militare când Austro-Ungaria declară război Serbiei. Când Germania îi solicită Rusiei demobilizarea, aceasta refuză, consecința imediată fiind faptul că Germania declară război Rusiei. 

Poziționându-se în tabăra Antantei, alături de Franța, Rusia solicită deschiderea de către francezi a unui front vestic. Deschiderea acestui front prin determinarea francezilor de a recupera Alsacia și Lorena (aflate în posesia Germaniei după încheierea războiului franco-prusac) va duce la invadarea Belgiei și Luxemburgului de către Germania în înaintarea sa spre frontul din nordul Franței, fapt care va determina intrarea în bătălie a unei alte mari puteri – Marea Britanie. 

Frontul din vestul Europei se va concretiza într-o serie de bătălii de uzură până în anul 1917, când în Rusia are loc Revoluția bolșevică. Revoluția a însemnat nu doar schimbarea regimului politic, prin înlăturarea guvernului țarist și trecerea la regimul bolșevic, ci și ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial prin semnarea tratatului de pace de la Brest-Litovsk în martie 1918 cu Puterile Centrale. Tratatul a umbrit victoria revoluției și s-a concretizat într-o diminuare a teritoriilor controlate de bolșevici. Cu toate acestea, ...

...

Citește mai multe accesând acest material!

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in