Rezumat
„Cititorul din peșteră” este titlul unui microroman scris de Rui Zink și face parte din literatura contemporană. Apărut în anul 2006, cu ocazia Zilei Mondiale a Lecturii, opera de față urmărește destinul unui copil dezamăgit, lipsit de speranță, salvat de puterea și frumusețea cărților citite. Prin explorarea literaturii, el se descoperă atât pe sine, cât și lumea din jurul său.
Opera este structurată în trei părți, intitulate după cum urmează: „Călătoria”, „Insula” și „Întoarcerea”. Acțiunea este relatată la persoana întâi de către personajul-narator, care povestește evenimentele petrecute cu treizeci de ani înaintea momentului relatării. Astfel, la vârsta de numai cincisprezece ani, acesta se alătură unei bande de tâlhari din orașul său. Într-o zi, crezând că era urmărit de poliție, el fuge, sp...