Stalinism și național-comunism

În această lecție, „România postbelică. Stalinism și național-comunism”, vei putea citi despre România în perioada ce a urmat imediat după Al Doilea Război, perioadă în care s-a manifestat puternic regimul comunist în România.

Cuprins

Începuturile comunismului
Guvernarea stalinistă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-1965). Colectivizarea. Industrializarea.
Guvernarea lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989)

Astfel, pentru România postbelică specifice sunt numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Primul a urmat la început cu strictețe linia moscovită de impunere a regimului comunist în România, dar a încercat să se îndepărteze în ultimii ani de viață. Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea după moartea lui Dej, urmând exemplul acestuia și creând un ”național-comunism”, cu mare deschidere spre statele din Vest.

Acest lucru va avea o durata scurtă, întrucât începând cu anul 1974, național-comunismul alunecă din nou pe panta totalitarismului.

Regimul comunist în România va lua în cele din urmă sfârșit în anul 1989, țara noastră revenind la democrație după acest eveniment.

Începuturile comunismului

Lovitura de stat de la 23 august 1944, în urma căreia mareșalul Ion Antonescu este arestat, întoarcerea armelor împotriva Germaniei și încheierea armistițiului cu Națiunile Unite vor face să mijească zorii democrației, fapt care însă va fi repede umbrit de ocuparea teritoriului românesc de către trupele sovietice și de procesul „sovietizării” ce avea să ia amploare.

Pentru a afla mai multe despre Comunismul în România îți recomandăm să citești și următorul referat.

Partidul Comunist, care în 1944 nu însuma mai mult de 1000 de membri, va ascensiona prin toate mijloacele posibile, culminând cu fraudarea alegerilor în 1946. Strategia comuniștilor a vizat pătrunderea treptată a reprezentanților Partidului Comunist în guvernele ce aveau să se formeze după înlăturarea lui Antonescu. Guvernul format și condus de generalul Constantin Sănătescu la 23 august 1944 avea în componența sa un singur membru comunist în persoana lui Lucrețiu Pătrășcanu; al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu va înmâna mai multe portofolii comuniștilor prin intermediul Frontului Național Democrat (o alianță a partidelor de stânga aflată sub dominanța comuniștilor), iar vicepreședintele consiliului de miniștri era nimeni altul decât Petru Groza; în al treilea guvern și ultimul creat în scopul opririi sovietizării, comuniștii vor acapara ministerele cele mai importante, precum ministerul justiției, ministerul muncii, ministerul educației ș.a. La 6 martie 1945, consecință a agitațiilor și grevelor din țară (în spatele cărora se aflau comuniștii) și a presiunilor ministrului adjunct de externe sovietic, Andrei Vîșinski, lumea politică românească va asista la instaurarea guvernului procomunist condus de Petru Groza. Din guvernul lui Petru Groza nu făcea parte nici un membru al PNL sau PNȚ, ceea ce le-a permis comuniștilor să-și îndeplinească fără obstacole planurile.

Constantin Sănătescu

Regele Mihai va protesta față de abuzurile comise de guvernul Groza prin „greva regală” din august-decembrie 19...