Eseu despre lumea postbelică
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre lumea postbelică, având în vedere:
- menționarea a două caracteristici ale vieții publice din lumea postbelică;
- menționarea a două aspecte referitoare la ocupații și statute profesionale în societatea postbelică;
- prezentarea unei trăsături a economiei din România postbelică;
- precizarea unui aspect referitor la cultura română din perioada postbelică;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul științei și tehnologiei în societatea postbelică și susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Eseu despre lumea postbelică
Lumea postbelică românească a intrat încă din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în sfera de influență politică a Uniunii Sovietice. Trupele sovietice au continuat să staționeze pe teritoriul României din august 1944 până la retragerea lor în 1958. Acest fapt a contribuit la pregătirea și instaurarea regimului comunist.
De la început trebuie să precizăm că lumea postbelică românească înregistrează două mari etape în ce privește evoluția regimului totalitar comunist, etapa stalinistă și etapa național-comunistă. Etapa stalinistă s-a desfășurat sub Gheorghe Gheorghiu Dej între anii 1948-1965, iar etapa național- comunistă, sub Nicolae Ceaușescu, între anii 1965-1989. Partidul Muncitoresc Român (1948) și apoi Partidul Comunist Român este organul prin care se realizează și se controlează comunizarea României.
Viața publică românească suferă numeroase transformări, principala fiind cea a pierderii drepturilor și libertăților cetățeanului. Deși formal înscrise aceste drepturi în Constituțiile comuniste (1948, 1952, 1965), în realitate ele ...