Republica

Republica” este una dintre lucrările scrise de Platon și are ca temă principală dreptatea, textul fiiind structurat sub forma unui dialog filosofic - echipa noastră îți pune la dispoziție un rezumat corect al operei.

Pentru că această operă este inclusă în programa pentru literatură universală, clasa a XI-a, profesorii noștri specializați s-au gândit că ți-ar fi de mare ajutor să îți reamintești ideile principale ale fiecăreia dintre cele zece cărți care compun această operă a lui Platon și îți pun la dispoziție materialul „Republica Rezumat”. 

Rezumat

„Republica” a fost scrisă de de Platon în jurul anului 380 înainte de Hristos. Tema principală a operei este dreptatea, natura ei fiind abordată în acest dialog filosofic, din mai multe perspective. Prin metoda chestionării socratice, folosită de Platon, se încearcă o definiție cât mai amplă și obiectivă a justiției. Mai mult, autorul antic închipuie ceea ce poate fi numit un stat drept și un om drept. Pentru aceasta – și datorită întâietății sale istorice – „Republica” este opera utopică fundamentală a literaturii europene.

În Cartea I a „Republicii”, Socrate demontează și revizuiește două definiții ale dreptății care circulau în Grecia antică. Prima dintre ele apare în sugestia lui Polemarchus, cum că dreptatea ar însemna „să faci bine prietenilor și rău inamicilor tăi”. Aceasta ar fi definiția unei morale convenționale la acea vreme. Socrate, însă, prin logica sa pătrunzătoare, clară și tranșantă, îi expune imediat neajunsurile: de altfel, întreabă filosoful, cum poți distinge un prieten de un inamic? Prietenii nu sunt și ei capabili de a face rău? Și ce este, de fapt, binele? 

A doua definiție e dată de Thrasymachus, care afirmă că „dreptatea este supunerea față de interesul celui mai puternic”. Însă, conform lui Socrate, dreptatea e bună atât în mijloacele cât și în finalitățile ei și astfel nu poate să ceară supunerea ca mijloc al său. Dreptatea, spune marele filosof, este o grație, însăși „excelența sufletului”. Totuși, Socrate, realizează că afirmația sa este încă prea vagă și trebuie să fie mai bine precizată. Cartea I se termină cu încă o întrebare: viața dreaptă oferă, de fapt, o satisfacție mai mare omului, decât viața nedreaptă?

În Cartea a II-a, apare o nouă definiție: justiția e un compromis, care asigură protecția reciprocă a cetățenilor unui stat. Dar lui Socrate i se pare suspectă ideea unei justiții non-naturale, instituționalizată. Filosoful afirmă că, de fapt statul ar trebui să reflecte justiția naturală. De aici începe închipuirea unui stat cu adevărat drept. Pentru început, Socrate abordează problema diviziunii muncii între clasele sociale.

În Cartea a III-a, sunt criticate artele ca forme de educație. Poezia, de exemplu, e acuzată de a deforma realitatea și din acest motiv e interzisă practicarea ei în „Republica” utopică. În schimb, Socrate propune studierea muzicii, singura dintre arte capabilă de a d...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in