Caracterizare

Dorință și aroganță

Antigona, protagonista și sursa de inspirație pentru titlul tragediei lui Sofocle, este caracterizată de o credință radicală în zei și un puternic simț al importanței familiei. Ea nu respectă interdicția regelui Creon în privința înmormântării fratelui ei, Polynices. Pentru ea, conform zeilor, cu toții au dreptul la o înmormântare. Ea este chiar dispusă să accepte propria moarte în virtutea acestei credințe: „Eu tot am să-l îngrop! E-așa frumos să mori/ Cu sufletu-mpăcat! Voi hodini cu cel/ Ce mi-a fost drag, cui dragă eu i-am fost./ Și sfântă vina-mi va fi fost.”.

Pe de altă parte, sora ei, Ismena, vede această dorință puternică drept insolență. Conform Ismenei, nimeni nu ar trebui să se opună unui lider, mai ales din moment ce femeia nu are dreptul de a se răzvrăti împotriva bărbaților, care sunt mai puternici: „[...] Să nu uităm; suntem femei,/ Și pe bărbați a-i înfrunta noi nu putem./ Mai tari sunt cei ce cârmuiesc”.

Într-o manieră similară, Creon o acuză pe Antigona de aroganță. Ea încalcă limitele impuse și insistă, susținând că acțiunile ei sunt morale și onorabile. Înrăutățind situația, ea își expune aroganța în fața tuturor: „Se cade-a nu fi prea trufaș; dar ea prea mult/ S-a semețit când...