Înainte de a scrie un Reflective Essay

În cadrul unui examen, redactarea unui eseu reflexiv/reflective essay writing poate pune anumite probleme, întrucât timpul de gândire e destul de scurt.

De aceea, după ce am văzut tema și am făcut legătura cu experiența noastră personală, e bine să trecem pe ciornă cât mai multe idei și gânduri legate de acea experiență, iar apoi să încercăm să abstractizăm pe cât posibil aceste idei. 

Pentru aceasta, te poți folosi tehnica de brainstorming care presupune asocierea unui concept cu cât mai multe cuvinte/expresii relevante.

Scopul acestei tehnici este acela de a găsi acele cuvinte relevante la care oamenii nu se gândesc imediat în momentul în care vad subiectul-cheie

În continuare, putem să ne o...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in