Rasismul și sclavia
Rasismul a fost și continuă să fie una dintre marile probleme ale societății. Citește acest ghid și află ce este rasismul și care e legătura dintre rasism și sclavie.
În perioada Evului Mediu și a Epocii Moderne sclavia a fost un fenomen des întâlnit pe toate continentele lumii. Arabii, otomanii, englezii, francezii, la care se adaugă și românii, au deținut și au făcut comerț cu sclavi.
De-a lungul istoriei, unul dintre grupurile care s-au confruntat foarte des cu discriminarea rasială au fost afro-americanii. În SUA, rasismul a contribuit la instalarea și menținerea sclaviei afro-americanilor o perioadă foarte lungă de timp.
În România, rasismul s-a manifestat deseori față de romi dar și față de alte grupuri etnice. Atitudinile rasiste au dus inclusiv la acte violente împotriva acestora. De exemplu, romii și evreii (inclusiv cei din România) au fost victime ale Holocaustului și ale deportărilor forțate în timpul celui de-al doilea război mondial.
Chiar și după desființarea sclaviei și a robiei, afro-americanii sau romii români s-au confruntat cu numeroase atitudini și măsuri disciminatorii în societate. În lupta pentru egalitate, s-au conturat mișcarea pentru drepturile civile din anii 1960, dar și mai-recenta mișcare Black Lives Matter.
Citește mai multe depsre rasism, discriminare și sclavie în paginile următoare!