Rezumat

Istoric, scriitor și politician român, Radu Rosetti a trăit între 1853 și 1926, fiind membrul unei vechi familii boierești din Moldova, cu origini italiene și bizantine. El este autorul a numeroase studii de istorie, comentarii politice și opere literare, remarcându-se imediat cu romanul său de debut, „Cu paloșul”, premiat de Academia Română în 1906. Lucrarea intitulată „Amintiri”, cu subtitlurile „Ce am auzit de la alții. Din copilărie. Din prima tinerețe”, a fost publicată în trei volume la București, la editura „Cultura Românească”, între 1925 și 1927.

Sub pretextul aflării informațiilor esențiale de la alții („În copilăria și tinereța mea fostu-mi-a dat să fiu încunjurat de părinți, rude, oameni de casă, țărani și slugi cari trăise viața celor dintăi șăsăzeci de ani ai veacului și cari, de la bătrânii lor, auzise multe despre o viață și obiceiuri și mai îndepărtate în negura timpurilor”), autorul î...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in