Basm
Ai studiat basmul cult Greuceanu de Petre Ispirescu, iar acum trebuie să demonstrezi apartenența la specie a acestei opere? Licenet te ajută și îți pune la dispoziție o susă de inspirație. Accesând acest material vei găsi un eseu de nota 10 care prezintă toate argumentele pentru care Greuceanu se încadrează în tipologia basmului. În primul rând, trebuie să știi că utilizarea formulelor de început și de final, povestirea pe momentele subiectului, dar și prezența personajelor fantastice sunt caracteristici ale basmului și trebuie incluse în eseul tău.
„Întâmplările și personajele reale se împletesc cu cele fantastice. Așadar, împăratul, fiica acestuia, sfetnicul și fratele lui Greuceanu fac parte din categoria celor reale, în timp ce Greuceanu (deși uman, deține puteri supranaturale), zmeii, diavolul și Faurul-Pământului sunt personaje fantastice. Legătura dintre Greuceanu și fratele său, precum și înșelătoria sfetnicului sunt întâmplări plauzibile, în timp ce luptele cu zmeii, întâlnirea cu Faurul-Pământului, cea cu diavolul și furtul soarelui și al lunii sunt produsul imaginației populare. Personajele fabuloase au capacități supranaturale: se metamorfozează (zmeoaicele se preschimbă în copac și într-o grădină cu flori, iar Greuceanu se preface într-un porumbel, apoi într-o muscă), meșteresc unelte magice (Faurul-Pământului), au înfățișări fantastice și capacități de luptă ieșite din comun (zmeii, Greuceanu). Corbul este capabil să comunice cu Greuceanu, ajutându-l în lupta cu zmeii.
Oralitatea stilului este o altă caracteristică a basmului popular. În cazul operei «Greuceanu» se observă adresarea directă către un auditoriu imaginar («Și eu încălecai p-o șea, și vă povestii dumneavoastră așa»), îmbinarea vorbirii directe cu vorbirea indirectă.”