Petre Ispirescu

Petre Ispirescu, prozator, povestitor, folclorist, editor și tipograf, s-a născut în anul 1830, la București.

Petre Ispirescu | Opera

• Legende și basmele românilor. Ghicitori și proverburi, 1872-1876;
• Snoave sau povești populare, 1873-1874;
• Isprăvile și vieața lui Mihai Viteazul, 1876;
• Din poveștile unchiașului sfătos. Basme păgânești, 1879;
• Pilde și ghicitori, 1880;
• Legende sau basmele românilor, 1882;
• Basme, snoave și glume, 1883;
• Jucării și jocuri de copii, 1885;
• Din poveștile unchiașului sfătos. Despre pomul Crăciunului, 1886;
• Povești morale, 1886;
• Opere complete, 1901;
• Poveștile unchiașului sfătos, 1907;
• Istoria lui Ștefan cel Mare și Bun, 1908;
• La Roșiorii de Vede, 1924;
• Povești despre Vlad Vodă Țepeș, 1936;
• Viața și faptele lui Vlad Vodă Țepeș, 1937;
• Bucăți alese, I-II, 1937;
• Basmele românilor, 1939;
• Lupul pârcălab. Snoave și zicători populare, 1970;
• Pasărea măiastră, 1974

Petre Ispirescu | Date despre autor

În mahalaua „Pescăria Veche, tatăl său, Gheorghe, avea o frizerie, iar  mama lui Ispirescu se bucura de un remarcabil talent de povestitor. Astfel, auzind de la mama lui, precum și de la clienții tatălui său, diverse creații populare, Ispirescu devine interesat de ele. La inițiativa mamei, el începe să învețe de la dascăli bisericești, dar, începând cu frageda vârstă de numai doisprezece ani, este nevoit să-și asigure existența de unul singur.

În ciuda faptului că nu reușise să-și definitiveze studiile, Ispirescu se angajează ca ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi. Fiind înconjurat de cărți și participând la tipărirea lor, Ispirescu spera că acolo se putea și studia. După ce se califică în profesia de tipograf, devine chiar proprietar sau conducător al unor tipografii, printre care se afla și Tipografia Academiei Române. Astfel, Petre Ispirescu a cunoscut o mare parte din cărturarii vremii, de aprecierea cărora s-a bucurat din plin.

Sub îndemnul și susținerea unor oameni precum A.I. Odobescu, B.P. Hașdeu și J. Urban Jarnik, autodidactul Ispirescu devine un bun cunoscător al literaturii și folclorului românesc. Talentat fiind, Ispirescu a compus versuri, a scris proză memorialistică, deși succesul acestora a fost împiedicat de viața solicitantă pe care o ducea (condiția socială modestă, familia numeroasă cu șapte copii). Talentul său nu rămâne, însă, nedescoperit, astfel încât Ispirescu strălucește prin intermediul basmelor, întrucât stilul popular îi era mai familiar și îi înlesnea intervenția creatoare.

Petre Ispirescu publică primele sale basme în „Țăranul român”, în anul 1862, la îndemnul lui Nicolae Filimon și al lui Ion Ionescu de la Brad. Primul basm publicat este „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, urmând ca, în același an, să fie tipărită și prima lui culegere de basme. Consacrarea lui Ispirescu are loc, din păcate, abia după 10 ani, când este publicat cel dintâi volum din „Legende și basmele românilor”. „Ghicitori și proverburi” apare în  1872, iar Ispirescu începe să colaboreze la „Columna lui Traian”. A mai publicat la „Analele literare”, „Convorbiri literare”, „Dorobanțul”, „Familia”, „Revista literară”, „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, „Revista societății «Tinerimea română»”, „România liberă”, „Tribuna”.

Deși a abordat toate speciile prozei folclorice, basmele sunt cele care l-au făcut faimos pe Ispirescu. Acesta recreează basmul, redându-i autenticitatea, păstrând schema, formulele fixe caracteristice speciei, oralitatea, precum și expresiile populare. Se remarcă la basmele culese de Petre Ispirescu o detașare față de acțiunea acestora. Personalitatea scriitorului se deduce  din intențiile și remarcile cu caracter moralizator, precum și din detaliile istorice și mitologice pe care acesta le include în povestire.

Petre Ispirescu s-a stins din viață în data de , 21 septembrie 1887, la București.