Rezumat

„Pe culmile disperării” este cea dintâi carte scrisă de Emil Cioran, unul dintre cei mai de seamă filosofi români. Opera reprezintă o colecție de șaizeci și șase de eseuri menite să servească drept impediment în calea înclinației autorului către actul sinuciderii. Astfel, scriind, Cioran dă frâu liber gândurilor și frustrărilor care îl încearcă.

Opera se împarte în patruzeci și unu de capitole, intitulate, după cum urmează: „A fi liric”, „Cît de departe sînt toate!”, „A nu mai putea trăi”, „Pasiunea absurdului”, „Eu şi lumea”, „Sentimentul sfîrşelii şi al agoniei”, „Grotesc şi disperare”, „Presentimentul nebuniei”, „Asupra morţii”, „Melancolia”, „Totul n-are nici o importanţă”, „Extaz”, „Lumea în care nu se rezolvă nimic”, „Contradicţii şi inconsecvenţe”, „Asupra tristeţii”, „Insatisfacţia totală”, „Baia de foc”, „Dezintegrarea din viaţă”, „Despre realitatea corpului”, „Nu ştiu”, „Singurătatea individual...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in