Ordinea efectuării operațiilor

Acest subcapitol al Ghidului | Numere naturale se numește Ordinea efectuării operațiilor și îți dă informații referitoare la ordinele adunării și a scăderii, respectiv a înmulțirii și împărțirii.

De ordinea efectuării operațiilor cunoscute până în momentul de față trebuie să ținem cont atunci când în exerciții nu avem paranteze (rotunde, pătrate sau acolade). Atunci când avem paranteze însă, trebuie să efectuăm operațiile astfel încât să rămânem fără acestea, putând astfel ajunge la rezultatul calculului dorit.

Apoi, vei găsi două exerciții în care aplicăm atât ordinea efectuării operațiilor, cât și ordinea rezolvării parantezelor.

Așadar, accesează acest subcapitol pentru a afla ce presupune ordinea efectuării operațiilor și cum se aplică aceasta în exemple.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in