Nicolae Breban

Nicolae Breban este un scriitor, publicist, romancier, eseist și dramaturg român.

Nicolae Breban | Opere

1. Romane

• Francisca, 1965
• În absența stăpânilor, 1966
• Animale bolnave, 1968;
• Îngerul de gips, 1973;
• Bunavestire, 1977;
• Don Juan, 1981;
• Drumul la zid, 1984;
• Pândă și seducție, 1991;
• Amfitrion, trilogie, vol. I, Demonii mărunți, vol. II, Procuratorii, vol. III, Alberta, 1994;
• Ziua și noaptea (primul volum al tetralogiei cu același titlu), 1998;
• Voința de putere (volumul al doilea al tetralogiei Ziua și noaptea), 2001;
• Puterea nevăzută, (volumul al treilea al tetralogiei Ziua și noaptea), 2004;
• Jiquidi (volumul al patrulea al tetralogiei Ziua și noaptea), 2007;
• Singura cale, 2011;
• Demonii mărunți, 2013;
• Jocul și fuga, 2015;
• Frica, 2018.

2. Nuvele

• Orfeu în infern, 2008.

3. Teatru

• Culoarul cu șoareci, 1981;
• 1982 – Bătrâna doamnă și fluturele, 1982;
• Ursul și știuca, 2000;

4. Poezie

• Elegii parisiene, 1992;
• Cânturi, 2013.

5. Publicistică

• Confesiuni violente, 1994;
• Riscul în cultură, 1997;
• Spiritul românesc în fața unei dictaturi, 1997;
• Stricte amintiri literare, 2001;
• Sensul vieții (Memorii I-IV), 2003–2007;
• Friedrich Nietzsche, Maxime comentate, 2004;
• Vinovați fără vină, 2006;
• Trădarea criticii, 2009;
• Profeții despre prezent. Elogiul morții, 2009;
• O istorie dramatică a prezentului, 2016;
• Viața mea, 2017.

Nicolae Breban | Date despre autor

Nicolae Alexandru Breban s-a născut în data de 1 septembrie 1934, în Baia Mare. Studiile gimnaziale și liceale le-a făcut la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, însă în penultima clasă liceală a fost exmatriculat din cauza originii sale sociale. Finalizează studiile liceale în anul 1952, la Liceul „Oltea Doamna” din Oradea. În anul 1953, după intenția de a se înscrie la Politehnică, decide totuși să urmeze cursurile Facultății de Filosofie, însă este dat afară după numai șase luni. În urma intervențiilor tatălui său este reînmatriculat, însă este nevoit să abandoneze din cauză că se îmbolnăvește de reumatism poliarticular acut. În 1956, scriitorul se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, însă o abandonează și pe aceasta.

Debutul literar are loc în anul 1957, în revista „Viața studențească”, cu schița Doamna din vis. În anul 1961, publică mai multe schițe și nuvele în ziare și reviste precum: „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Scrisul bănățean”, iar în perioada 1962-1965, publică noi schițe și fragmente de roman în „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Orizont” și „Viața românească”. În anul 1964. Nicolae Breban publică nuvela „Copilăria lui Herbert” în „Gazeta literară”.

Primul roman, „Francisca”, l-a publicat în 1965, și a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, având parte de critică pozitivă. Un an mai târziu, în 1966, publică romanul „În absența stăpânilor”, iar în 1968 publică „Animale bolnave”, un roman care a atras atenția încă din primele săptămâni de după apariție. Tot în acest an, primește Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În anul 1970, acesta devine redactor-șef al revistei „România literară”.  

În 1971, a avut loc ecranizarea romanului „Animale bolnave”, fiind inclus pe lista oficială a Festivalului Internațional de la Cannes, prilej cu care scriitorul pleacă la Paris. Tot în acest an, autoritățile comuniste propun excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii Scriitorilor și din PCR motivul fiind acela că și „și-a prelungit șederea în străinătate, fără să aibă dezlegare la plecarea din țară decât pentru o perioadă limitată”. Se întoarce în țară în luna, iar pentru că refuză să se autoexileze i se interzice să mai călătorească în străinătate până în anul 1975.

În toate această perioadă se dedică scrisului, iar în anul 1973 publică, la editura Cartea Românească, romanul „Îngerul de gips”. În 1977, după multe piedici puse de regimul comunist, reușește să publice romanul „Bunavestire”, scris în perioada 1972-1974, operă pentru care primește Premiul Uniunii Scriitorilor.

În perioada 1981-1990, scriitorul locuiește la Paris, perioadă în care publică opere precum: romanele „Don Juan”, „În absența stăpânilor”, „Drumul la zid” și piesele „Culoarul cu șoareci” și „Bătrâna doamnă și fluturele”. În data de 15 martie 1990, acesta se reîntoarce în țară și începe o nouă serie a revistei „Contemporanul”.  

În perioada următoare, publică volumul de eseuri politice „Spiritul românesc în fața unei dictaturi”, romanul „Voința de putere”, volumul de nuvele „Orfeu în infern”, precum și alte texte și reeditează o parte dintre operele care l-au consacrat.