Lock

Monastirea Argeșului

Lock

Monastirea Argeșului, este o baladă populară care aparține folclorului românesc și care a fost culeasă de Vasile Alecsandri și publicată în volumul „Poezii populare, balade (Cântice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri”, apărut în anul 1852. Textul este cunoscut și sub denumirea de „Meșterul Manole”.

Opera dezvoltă tema jertfei de sine, ideea principală a textului fiind aceea că nicio construcție nu rezistă dacă nu implică și jertfirea unei ființe. În cadrul baladei sunt prezentate o serie de motive folclorice, printre cele mai importante fiind motivul zidirii, motivul surpării zidurilor și motivul conflictului feudal. Totodată, în cadrul baladei Monastirea Argeșului este prezentată povestea întemeierii Mânăstirii Curtea de Argeș, zidită sub sub domnia lui Neagoe Basarab, între anii 1512 și 1517.

Ghidul pe care ți-l pun la dispoziție profesorii Liceunet te va ajuta să îți reamintești cele mai importante detalii despre această baladă populară, cât și realizezi o caracterizare a Anei, cea care se jertfește pentru ca zidurile mănăstirii să nu se mai prăbușească. 

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

Monastirea Argeșului

[1]
Review-urile utilizatorilor
  • 11/26/2020
    Scris de Elev in clasa a 12-a