Particularități de construcție a personajului Allan

„Maitreyi” este un roman modern, exotic, al experienței, apărut în perioada interbelică. Publicat pentru prima dată în anul 1933, acesta plasează în centrul său povestea de dragoste dintre Allan (un alter-ego al scriitorului Mircea Eliade, autorul romanului) și Maitreyi Devi, o tânără indiancă.

Allan este personajul principal al romanului, având dublu rol: cel de personaj și cel de narator. Ca tipologie, el reprezintă îndrăgostitul analitic și lucid, pentru care dragostea devine o altă cale spre cunoaștere. Tânăr englez de numai douăzeci și patru de ani, Allan sosise în India, regiunea Bengal, pentru a lucra, dar se îmbolnăvește de malarie și este internat în spital. Narendra Sen, tatăl Maitreyiei, îl invită pe protagonist să locuiască la el acasă de îndată ce acesta se însănătoșește.

Allan este caracterizat atât în mod direct (în principal, prin autocaracterizare), cât și în mod indirect (de către alte personaje, din propriile fapte, gânduri și vorbe). Allan, aflat la început de drum în cariera sa, declară despre sine însuși că era „foarte mândru de cetățenia și descendența mea continentală”, iar în India, el se simțea „singurul stăpân”. Deși pare foarte încrezător în sine și în ceea ce știe, această atitudine poate fi pusă cu ușurință numai pe seama vârstei sale frag...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in