Gavrilescu

Nuvela fantastică „La țigănci” a fost publicată pentru prima dată în revista „Destin”, apărută în Spania. Cinci ani mai târziu, în 1967, opera a apărut și în țara noastră, în paginile revistei „Secolul XX”. Situată în Bucureștiul interbelic, nuvela reflectă viziunea lui Eliade privind sacrul camuflat în profan, alături de oraș ca spațiu mitic, unde are loc întâlnirea planului ceresc cu cel terestru.

Caracterizare directă

Personajul este caracterizat în mod direct: de către narator, de către alte personaje, precum și prin autocaracterizare. Încă din primele rânduri ale operei, Gavrilescu își spune: „Ești un om cu noroc, Gavrilescule!”. Deși afirmația face referire, aparent, doar la găsirea unui loc liber în tramvai, la finalul operei ne vom da seama de veridicitatea ei, precum și de faptul că ea are o semnificație mult mai complexă. „Norocul” lui Gavrilescu este nesperat, el având șansa de a părăsi această lume ghidat de Hildegard, dragostea vieții lui. Astfel, deși existența lui n-a fost autentică în întregime, spiritul găsește drumul către ceea ce tânjise dintotdeauna.

Gavrilescu pune preț pe educație, declarând: „îmi place să intru în vorbă cu oameni culți”. Discutând cu un bătrân din tramvai, el explică: „Pentru păcatele mele, sunt profesor de pian.”. La rândul lui, bătrânul confirmă și el spusele personajului, caracterizându-l astfel în mod direct: „Sunteți d-l Gavrilescu, profesor de pian.”. Apoi, continuă: „Zic pentru păcatele mele, adăugă încercînd să zâmbească, pentru că n-am fost făcut pentru asta. Eu am o fire de artist.”. De aici înțelegem faptul că protagonistul este conștient de faptul că nu trăiește din plin, în mod autentic, conform propriilor dorințe și nevoi. Deși are capacități creative, artistice, el alege să se refugieze din calea unor posibile eșecuri pred...