Eseu

Un reprezentant al postmodernismului în literatura română este Mircea Cărtărescu, poet și prozator contemporan. Una dintre poeziile postmoderniste scrise de Mircea Cărtărescu, aflate pe lista lecturilor recomandate în pregătirea pentru examenul de Bacalaureat este „O motocicletă parcată sub stele”. Eseul de mai jos reprezintă o sinteză a informațiilor de care ai nevoie pentru o mai bună înțelegere a operei de față. El cuprinde, după cum urmează: date despre operă, semnificația titlului, tema operei, elemente de structură și compoziție, apartenența la postmodernism.

Poezia „O motocicletă parcată sub stele”, de Mircea Cărtărescu, a fost publicată în cadrul volumului intitulat „Totul”, apărut în anul 1984. Titlul volumului a fost ales astfel încât să redea una dintre concepțiile autorului în ceea ce privește poezia. Astfel, conform părerii lui Cărtărescu, orice element aparținând realității înconjurătoare poate deveni muză (sursă de inspirație) sau chiar poezie. 

Titlul plasează în centrul atenției un termen ce denumește un el...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in