Fișă de lectură

Titlul operei literare: „Mendebilul”

Autorul: Mircea Cărtărescu

Date despre operă: Nuvela „Mendebilul”, de Mircea Cărtărescu, a fost publicată pentru prima dată în anul 2006, la București. Textul este caracterizat de un hiperrealism fantastic, de un simbolism profund, reprezentând intenția de vindecare a nevrozei prin scris.

Date importante despre viața și activitatea autorului: Născut în data de 1 iunie 1956 la București, Mircea Cărtărescu este un poet, prozator, critic literar și publicist român. Acesta a declarat despre copilăria sa (care a reprezentat și sursa de inspirație a operei de față) faptul că „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”.

Debutul literar al scriitorului a avut loc în anul 1978, la Cenaclul de Luni, precum și în revista „România Literară”. Pe lângă activitatea sa de prozator, Cărtărescu a fost și poet, două dintre cele mai remarcabile volume de poezii semnate de către acesta fiind  „Poeme de amor” și „Totul”. Cea mai cunoscută operă a lui Cărtărescu este „Levantul”, o epopee eroicomică, precum și o călătorie în străfun...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in