Rezumat

„Enciclopedia zmeilor” este titlul unui volum inedit, semnat de Mircea Cărtărescu și apărut în anul 2002. Inspirându-se dintr-o mare varietate de povești și basme populare românești, ale căror personaje negative sunt adesea zmei, autorul imaginează un univers al acestor creaturi fantastice, transformându-i din veșnici antagoniști în protagoniștii operei de față.

Cartea se împarte în două mari secțiuni. Prima reprezintă „enciclopedia” propriu-zisă, iar cea de-a doua, poveștile cu zmei, în număr de zece. Astfel, „enciclopedia” este structurată conform titlului său, cu ilustrații și explicații privind cele douăsprezece specii de zmei menționate în text. Asemeni altor vietăți, zmeii au și ei un habitat natural și o anatomie specifice, propria istorie, limbă și cultură (ocupații, știință, artă, obiceiuri). Printre aceste specii se numără: Zmeul zmeilor (care, utilizând „Numele Tatălui”, un fel de baros din platină, „atrage...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in