Interpretarea versurilor

Poemul „Ciocnirea”, de Mircea Cărtărescu, a fost publicat pentru prima dată în volumul „Totul”, apărut în anul 1985. Aparținând generației optzeciste a scriitorilor români, Cărtărescu face parte din primul val de poeți (și prozatori) postmoderniști din literatura noastră. Alegând forma ludică a poeziei, Cărtărescu adoptă un stil parodic, ușor ironic, iar opera de față este în același timp o poezie de dragoste și o creație ce prezintă o imagine a cotidianului și a lumii concrete.

Tema poeziei este reprezentată de nevoia intensă de comunicare în cuplu, opera fiind în același timp hiperrealistă prin prezentarea raportării eului liric la realitate. Simțind că se ciocnește de diferite elemente ce aparțin mediului citadin, eul liric face eforturi remarcabile pentru a obține conexiunea cu persoana iubită, ilustrând astfel impactul substanțial pe care dragostea îl are asupra ființei umane.

Deși este un text liric, poemul prezintă trăsăturile unei opere epice, eul liric părând că relatează propria experiență legată de trăirea sentimentului erotic. Astfel, acesta încearcă să comunic…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in