Modul în care se reflectă o temă într-o povestire studiată

Eseul redactat de către profesorii noștri de limba și literatura română răspunde la cerința de a scrie un eseu despre modul în care se reflectă o temă în povestirea „Hanu Ancuței” de Mihail Sadoveanu.

„Tema evocării unei lumi apuse nu poate fi pe deplin înțeleasă fără raportarea la viziunea despre lume a autorului. Volumul lui Sadoveanu nu poate fi încadrat cu exactitate într-un anumit curent literar, elementele realiste îmbinându-se cu cele romantice. Totuși, preferința pentru evocarea trecutului îndepărtat este o caracteristică a sămănătorismului. Viziunea idilică asupra vremurilor apuse este evidentă în acest volum de povestiri, naratorul anonim evocând, prin poveștile reunite în cadrul narațiunii sale, aspecte care țin de o lume arhaică, plină de neprevăzut. Astfel, timpul are două coordonate: trecutul povestirii, acesta aparținând narațiunii-cadru – «într-o toamnă aurie» – și trecutul povestit, specific fiecărei narațiuni spuse de drumeții de la han. În Fântâna dintre plopi întâmplările povestite de Neculai Isac au avut loc cu peste douăzeci și cinci de ani în urmă, în tinerețea protagonistului care, în momentul povestirii, era «om ajuns la cărunțeală». 

Spațiul descris în narațiunea amplă este cel al hanului, loc de odihnă pentru trecătorii veniți din toate colțurile ținutului.”